Petre Costea – Candidat independent la Europarlamentare 2014

peterMă numesc Petre Costea și intentionez să candidez ca independent la alegerile europarlamentare din mai 2014. M-am născut în 1956 în Bihor iar tatăl meu a fost pastor baptist vreme de zeci de ani. Acum e pensionat la Arad. Eu fac parte din biserica română din Houston, Texas. 

Am luat decizia de a candida după multă rugăciune și cugetare. Mi-am dat seama că Dumnezeu m-a binecuvânat mult și că a venit vremea să fiu și eu o binecuvântare pentru alții.

Am plecat din România în 1978 ca refugiat pe motive de discriminare religioasă. Ajuns în Statele Unite m-am educat vreme de multi ani, iar de peste 23 de ani practic avocatura. Am predat și la nivel universitar. Din 2005 muncesc împreună cu mulți creștini și pastori din România în mișcarea profamilie și proviata. În 2006 am organizat o mișcare constitutională pentru protejarea căsătoriei în Constitutia României. In 2007 am fondat, impreuna cu alti crestini și pastori evanghelici, Alianța Familiilor din România. De atunci încoace am fost presedintele ei.

Am lansat numeroase proiecte de promovare a valorilor familiei crestine și in Romania si Uniunea Europeană. Sunt prea multe să fie enunțate, dar multumesc lui Dumnezeu pentru această chemare și oportunitate. In ultimii ani însă mi-am dat seama că devine tot mai greu să luptăm pentru principiile și valorile noastre creștine doar din exterior. Majoritatea europarlamentarilor care reprezintă România în Parlamentul European sunt indiferenți față de proiectele europene care subminează familia și valorile ei și le voteaza fără discernamint. Este intenția mea să fiu o persoană diferită, cu o agendă diferită, și cu un comportament profesional diferit.

Rog pe fiecare cititor al acestor rânduri să-mi sprijine candidatura. In primul rând e nevoie de rugăciune, fără de care nu va fi izbândă. In al doilea rând e nevoie de multă credință. Proiectul pe care l-am demarat nu este ușor. Apoi e nevoie ca miscarea evanghelică română, atât din România cât și din afara ei, să fie informată că un candidat creștin, calificat profesional și cu o istorie vastă de implicare în proiecte de promovare a valorilor creștine, candidează la Parlamentul European. Vă rog să o faceți prin toate mijloacele mediatice care vă stau la dispozițe.

In plus, avem nevoie de voluntari. Incepând din ultima săptămână din februarie și continuând timp de 30 de zile, vom derula o campanie de strâns semnături. Un candidat independent are nevoie de 100.000 de semnături pentru a fi pus pe buletinul de vot. Iar la alegeri va avea nevoie de 3.2% din voturile valabil exprimate. Sunt șanse reale de reușită. Dar numai cu și prin implicarea a sute de voluntari. Adică și a dtră, a celor care citiți aceste rânduri. Cei binevoitori sunt rugați să ne comunice numele întreg, profesia, numărul de telefon și orașul ori satul în care locuiesc. Vă vom adauga la lista voluntarilor pe județe.

Impreună vom izbuti. Cred că a venit vremea să împlinim vorba cu fapta și să promovăm valorile nu doar din afară așa cum am făcut-o până acum, ci și din interior, adică din Parlamentul European.

Va rog sa vizitati situl nostru de campanie la www.costea-parlamentuleuropean.ro.

Directorul de campanie e dl Adrian Petrice (Cluj), iar telefonul dânsului este 0740 167 807.

Deasemenea ne puteti scrie la contact@costea-parlamentuleuropean.ro.

O ultima rugaminte: va rog dati mai departe acest mesaj prietenilor dtra cu rugamintea de a deveni si ei voluntari.

Cu mulțumiri, stimă și respect,

Petre Costea

, , , , , , , , , ,

  1. Leave a comment

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: